"Deciziile noastre si nu conditiile de viata ne determina soarta". (Anthony Robbins)

Luam in fiecare zi hotarari. Mai mici sau mai mari. Pentru noi sau pentru copiii nostri. Vrem sa luam intotdeauna cele mai bune hotarari. Si speram ca si copiii nostri sa ia cele mai bune hotarari pentru ei, mai ales cand noi nu suntem de fata. Insa, ca orice abilitate, si aceasta are nevoie de exercitiu pentru a fi aplicata cu succes in mod constant. Astfel incat, uneori, cea mai buna decizie pe care putem sa o luam este sa nu mai luam noi decizii in locul copiilor nostri, ci sa ii implicam si pe ei in acest proces. Si sa ii lasam sa faca singuri alegeri, asumandu-si consecintele acestora, incepand desigur cu situatii marunte, ale caror consecinte, chiar si negative, sa fie usor de suportat.
Stim cu totii cat de mult le place copiilor sa hotarasca ei singuri. Uneori, insa, noua nu ne pica bine asta. Uneori nu avem timp sa ii lasam pe ei sa decida, uneori deciziile pe care ei le-ar lua nu sunt cele mai potrivite, si incepem sa inabusim aceasta tendinta a lor, hotarand noi in locul lor, chiar si atunci cand nu ar fi necesar. Ceea ce de multe ori duce la o lupta de putere aproape zilnica, pe modelul Copilul: "Eu aleg singur!" - Parintele: "Ba nu, eu aleg pentru tine (ca stiu mai bine)!"
Insa daca le dam sansa sa decida ei singuri dintr-o paleta de lucruri aleasa de noi, tensiunile se topesc si fiecare parte e multumita. De exemplu, mult timp fetita mea voia dimineata sa isi aleaga singura hainele pentru gradinita si pierdeam o groaza de timp cu faptul ca nu era de acord cu ce alegeam eu. Si chiar daca se imbraca cu ce hotaram eu, la un moment dat se dezbraca si se imbraca tot cu ce voia ea. Solutia a fost sa ii aleg eu cateva bluzite din care ea sa aleaga una, cateva fustite din care ea sa aleaga una si, uneori, acest proces se intampla chiar seara, inainte de culcare, pentru ca a doua zi dimineata totul sa decurga firesc si la timp.
Multi parinti nu au probleme cu alegerile copiilor atunci cand le dau ei voie sa aleaga, dar au probleme atunci cand copiii ar trebui sa aleaga ceva anume (sau sa fie de acord cu ce au ales parintii lor) insa ei vor cu totul altceva. Eu nu prea stiu metode care sa functioneze bine pe termen lung si asupra situatiei si asupra relatiei, decat sa iti convingi copilul sa aleaga ce vrei tu. Daca te folosesti de puterea ta de "om mare" si il fortezi, obligi, ameninti, lovesti etc., e posibil sa rezolvi situatia respectiva pe moment, dar pe termen lung, mai ales daca un asemenea comportament devine constant, relatia cu copilul va avea de suferit. Si atunci, ce-i de facut? Atunci, cum multi stim, ne punem CREATIVITATEA SI UMORUL la treaba ca sa gasim o cale acceptata de ambele parti. Nu vrea sa ia medicamentul, siropul? Poate vrea sa il ia cu seringa, sau cu lingurita, sau cu cana, sau cu cana rosie, sau in picioare, sau cu miere. sau cu cacao, sau sa il ia inainte catelul de plus etc. Sau, daca ii spunem povestea din tara siropelului, sau cum a fost facut siropelul, sau cum lua tati cand era mic siropelul, sau cum lua Alba ca Zapada siropelul, sau... Stiu, stiu, un asemenea proces e obositor, frustrant si consumator de timp si nu avem mereu disponibilitatea asta si mai ales, nu avem nici o garantie ca urmatorul siropel va fi acceptat in aceleasi conditii de succes si ca nu va trebui sa o luam de la capat. Ceea ce ne va aminti inca o data vorba aceea - "Nimic nu te enerveaza mai mult pe lume decat proprii copii" - cu care cei care au copii (peste doi ani!) vor fi de acord, iar ceilalti, in cel mai bun caz, se vor mira de asa o vorba.
Deci, cum ne putem ajuta copilul sa ia decizii bune? Putem incepe prin a-l implica in oricare din pasii deciziilor noastre.
Cand strangem informatii, putem sa il solicitam si pe el sa spuna ceea ce stie despre subiectul respectiv: "La vara ne gandim sa mergem la mare in Croatia sau in Spania, tu ce stii despre aceste tari? Ai prieteni care au fost acolo, ce ti-au spus?"
Cand generam idei, putem sa ii intrebam pe ei ce ar face in locul nostru, de exemplu: "Ce idei ai despre cum sa pregatim petrecerea-surpriza pentru bunicul tau?"
Cand evaluam efectele pozitive si negative ale potentialelor noastre alegeri, putem sa le cerem parerea: "Cum crezi ca mi-ar fi daca m-as incalta cu pantofi pe vremea asta? Dar daca mi-as lua ghetele?"
Cand alegem una dintre idei, putem sa le explicam cum am ajuns la aceasta concluzie. "Imi iau ghetele, chiar daca merg cu masina, pentru ca s-a anuntat ca azi va ploua si voi avea de mers si pe jos."
Pentru ca apoi, urmarind acelasi proces, sa ii ajutam noi pe ei sa ia decizii in privinta situatiilor care ii privesc, de exemplu achizitionarea unui cadou pentru un prieten:
Strangere de informatii. "Ce stii tu ca si-ar dori Vlad de ziua lui? Cum ii place lui Vlad sa isi petreaca timpul? Cati bani ai disponibili? La ce magazine poti sa mergi?"
Generare de idei. "Ce ai vrea tu sa ii iei? Ce ai putea sa ii cumperi?"
Evaluarea efectelor. "Ce ti se pare mai potrivit din tot ce ai spus: o minge / o carte / un hamster / un joc etc.? Cum ar reactiona familia lui daca i-ai lua un hamster?"
Alegerea unei optiuni generate. "Deci, ce hotarasti pana la urma?"
De exemplu, cand merg cu fiica mea (de 4 ani) pe strada, o las pe ea sa ma anunte cand crede ca putem sa traversam si eu doar aprob sau nu (explicandu-i de ce nu), pentru a o invata sa hotarasca singura cand paseste pe strada, ca atunci cand va fi mai mare si va merge fara un adult, sa fie si mai mult in siguranta.
Asemenea situatii sunt doar primii pasi catre abilitatea de a lua mai tarziu decizii mult mai serioase si, uneori, de importanta vitala. Imi amintesc acum de istorisirea unei mame despre o discutie cu baiatul ei, elev la liceu, care ii povestea cum niste baieti i-au propus sa vanda droguri. Baiatul nu parea sa inteleaga gravitatea situatiei si, desi mama abia se abtinea, a reusit doar sa il asculte si sa ii puna intrebari de genul: "Si tu ce crezi despre asta? Si daca ai vinde droguri, cum ar fi? Cine ar putea afla, daca tu ai face asta? Si mai cine? Tu ce crezi ca ti-ar face politia daca ar afla? Daca ai sta la inchisoare, cum ar fi? Si dupa aceea ai avea cazier. Nu stii ce inseamna cazier? Si daca nu ai mai putea sa te angajezi, cum va fi viata ta peste 10 ani?" astfel incat, la final, copilul a concluzionat SINGUR ca nu va face asa ceva. Pe cand, daca mama l-ar fi certat / invinovatit / criticat etc., atunci probabil s-ar fi inchis in el, s-ar fi simtit neinteles si cine stie ce decizii nepotrivite ar fi fost mai tentat sa ia. Sigur, e un caz extrem, prin care nu ne dorim sa trecem, dar daca am fi pusi vreodata in situatii similare, ar fi bine sa stim cum sa reactionam, astfel incat copiii nostri sa se convinga singuri ca sunt bune deciziile noastre, fara ca macar sa le afirmam lor direct.

Urmatorul curs pentru parinti:
Cum sa vorbesti eficient copiilor: 14 martie 2009 (sambata), Bucuresti, sector 3, program 9,00-18,00
Detalii: www.parenting.ro; www.mindmaster.ro
Programari pentru sesiunile individuale de coaching pentru parinti se fac pe email: mihaela@mindmaster.ro sau la telefon 0723 514 999.

Mihaela Zaharia, trainer Lateral Thinking™ & Six Thinking Hats®, Mind Master
www.mindmaster.ro
www.parenting.ro