Gandirea laterala in comunicarea cu copiii
"Cel mai bun joc care exista, jucaria cea mai amuzanta, sunteti voi, parintii."
(Dr. Monte Bail, parinte si psihiatru, Toronto)
Multi parinti imi marturisesc din cand in cand ca nu stiu ce sa mai faca cu copiii lor, fie se refera la cum sa rezolve problemele inerente, fie se refera la cum sa se joace cu copiii sau ce sa mai faca in timpul liber. Fireste, cand ei au fost mici asta nu era o problema, dar intre timp au uitat jocurile copilariei lor. Si poate ca dupa ce ai invatat ani de-a randul sa faci lucrurile "ca la carte" – in domeniul profesional, cand esti chemat la joaca sau esti "provocat" la discutii de catre copilul tau, esti tentat sa faci la fel. Doar ca… manualul lipseste si tu nu mai stii exact nici macar cum sa te joci. Poate nu mai stii jocurile in intregime, poate nu le mai stii numele sau nu le mai stii regulile, nu mai stii cantecele si poeziile care te incantau cand erai tu copil, nu mai stii continuarea povestilor sau incurci personajele. Si atunci… ori iti suni parintii, ori intrebi prietenii cu copii mai mari, ori…nu te mai cramponezi de ele si devii creativ. Cele mai frumoase povesti ale copilariei mele au fost cele spuse de unchiul meu, in care Scufita Rosie se intalnea cu Mickey Mouse si mergeau in vizita la cei trei purcelusi, sau multe alte asemenea. Cred ca era un precursor al lui Zapa, doar ca atunci nu existau radiouri pentru copii.
Poate ca atunci creativitatea parintilor nostri era stimulata tocmai de lipsa de jucarii (mai ales interactive), desene la televizor, carti pentru copii mici, ca sa nu mai spun de dvd-uri, locuri de joaca sau jocuri pe calculator. Acum insa, cand avem toate acestea la indemana, daca vrem altceva, totusi nu prea mai stim ce altceva sa facem impreuna cu copilul nostru.
Asa ca, de ce sa nu aplicam si in comunicarea in familie tehnici de creativitate care functioneaza cu succes pentru business? Asa cum e cazul tehnicilor de gandire laterala create de Edward de Bono. Gandirea Laterala este definita de Edward de Bono ca fiind abilitatea de gandire cu care iesi din tiparele obisnuite pentru a schimba perceptia asupra lucrurilor si conceptele deja existente, ajungand astfel la idei cu totul noi. Trainingul de formare a abilitatilor de gandire laterala urmeaza un proces complet in patru pasi: formularea subiectului, generarea ideilor, strangerea ideilor si evaluarea in vederea implementarii. Ce avem nevoie cel mai mult in relatia cu copiii nostri se regaseste in etapa de generare a ideilor.
Astfel putem sa folosim frecvent tehnica numita "gandire magica" – ce frumos ar fi daca… / cum ar fi daca ar fi posibil sa…
Personal, folosesc aceasta tehnica chiar si pentru a rezolva probleme de comunicare, mai ales cu fetita mea de patru ani si 8 luni. De exemplu, intr-o dimineata, mi-a spus ca nu vrea sa mearga la gradinita, ca vrea sa stea cu mami. Fireste ca trebuia sa mearga, iar eu nu puteam sa stau cu ea in acea zi, in ciuda programului meu flexibil. Asa ca i-am recunoscut dorinta spunandu-i "Inteleg ca vrei sa stai cu mami mai mult, si eu as vrea sa stau cu tine, poate chiar sa vin cu tine la gradi. Ce-ai spune daca ma fac si eu mica si merg cu tine la gradi in fiecare dimineata?", ceea ce pe ea a facut-o sa rada si sa continue "Atunci, tu si tati va faceti mici si mergeti la gradi si eu si Robert (fratele ei mai mic) mergem la serviciu." Astfel tensiunea a fost dezamorsata si in locul meu a plecat la gradinita cu un elastic de al meu de prins parul, sa ii aduca aminte de mami.
Uneori aplic metoda intr-un mod mai transant, de genul: "Mami, vreau un cal!" (sau orice alta dorinta fara sanse de realizare) – "Si eu vreau o masina rosie!" –" Imi cumperi un cal?" – "Dar tu imi cumperi o masina rosie?" – ceea ce face ce fac toate tehnicile de gandire laterala, si anume rup tiparul de gandire – sau de plansete, in astfel de cazuri, abatand atentia de la problema, fiindca deseori discutia continua cu motivele ei pentru care nu poate sa imi cumpere mie asa ceva, fiindca ea e mica, nu are bani etc. Uneori o combin cu o alta metoda, exagerare, si iese cam asa: "Mami, vreau bomboane!" – "Ar fi frumos sa avem bomboane. O suta de bomboane!" – "O mie de bomboane!" – "Zece mii de bomboane!" – "Un munte de bomboane!" – dupa care, culmea e ca, de cele mai multe ori, ei nu-i mai trebuie bomboane, sau concluzioneaza singura, renuntand la tonul plangacios de dinainte: "Dar ai sa cumperi cand te duci la magazin?"
Alteori aplic aceasta metoda in povestile pe care le spun seara, mai ales daca in ziua respectiva s-a intamplat vreun incident. Iar in poveste intotdeauna animalul sau copilul care e personajul principal trece printr-o situatie asemanatoare pe care o rezolva cu succes, fiindca procesul este tot cel de gandire magica – ce frumos ar fi daca acel incident nu s-ar mai intampla. Daca isi uita lucruri acasa la alti copii, in poveste iepurasul are grija de fiecare data cand pleaca sa se intrebe "oare mi-am luat toate jucariile cu care am venit?", daca isi lasa hainele pe jos, printesa din poveste le pune mereu la loc in dulapul ei preferat lipit cu abtibilduri etc.
Se pot folosi astfel de povesti chiar si anterior producerii unui eveniment mai dificil, cu scopul de a crea copilului o stare buna si de a fi mai pregatit sa treaca prin el. De exemplu, inainte de a merge cu copilul la stomatolog (desi il pregatim spunandu-i toate informatiile de care are nevoie), putem sa inventam si o poveste in care sa inseram stari pozitive si resurse ale copilului, fiindca el se va identifica cu personajul respectiv si isi va activa singur aceste stari. Povestea ar putea fi despre o vulpe careia "i-a fost putin frica, dar e normal, fiindca nu stia ce se intampla de obicei la stomatolog", care "s-a suit curajoasa singura pe scaun", "careia i-a placut tare mult mirosul de capsuni de la anestezie" sau "pe care a durut-o putin, dar i-a trecut repede", iar la sfarsit a avut cei mai sanatosi si mai frumosi dinti dintre toate vulpile si era tare fericita.
Fireste, optiunile nu se termina niciodata. Si nici provocarile. Asa ca, in functie de starea noastra, de creativitatea si flexibilitatea noastra, putem gasi permanent idei de a comunica eficient cu copiii nostri. Acum doar aveti sansa sa mai adaugati una la repertoriul propriu – "Ce frumos ar fi daca …?"
Workshop parenting: Cum sa cresti frati fara rivalitate
2 mai 2009, Bucuresti
Daca ai mai multi copii si vrei sa te intelegi mai bine cu ei ...
Daca vrei sa preintampini conflictele dintre ei sau dintre ei si tine ....
Daca vrei sa-i inveti cum sa-si rezolve eficient certurile ...
Daca vrei sa dezvolti potentialul fiecarui copil in ceea ce are el specific....
Daca iti doresti ca fratii sa fie prieteni cat mai buni chiar daca sunt diferiti ...
Daca vrei sa scapi de frustrare si anxietate ...
Atunci esti binevenit(a) la workshopul Cum sa cresti frati fara rivalitate. Dupa succesul inregistrat cu workshopul "Cum sa vorbesti eficient copiilor", Adele Faber si Elaine Mazlish au creat un program special pentru parintii cu mai multi copii, intitulat "Cum sa cresti frati fara rivalitate".
Beneficiile aplicarii in familie a acestor noi abilitati sunt:
- o frecventa mult mai redusa a aparitiei certurilor intre frati
- o rezolvare rapida a acestora daca apar
- un mod de a comunica sanatos intre ei, care nu permite acumularea de resentimente
- o valorificare adecvata a aptitudinilor specifice fiecarui copil
- stari emotionale mai bune pentru ei si pentru tine
Cele cinci teme discutate in acest workshop sunt:
1. Explorarea si exprimarea sentimentelor pe care fratii le au unii fata de altii
- Ce se intampla cu fratii sau surorile atunci cand le sunt negate sau ignorate sentimentele ostile ale unora fata de altii ?
- Patru metode specifice de a ajuta copiii sa isi exprime sentimentele negative fata de ceilalti fara sa provoace suferinta.
2. Cum sa pastrezi individualitatea fiecarui copil
- Cum reactioneaza fratii cand sunt comparati unul cu altul – in mod nefavorabil sau chiar favorabil
- Alternative eficiente la comparatii
- Ce simt fratii cand sunt mereu tratati identic.
- Moduri de a trata copiii diferit unul fata de altul, si totusi corect.
3. Fratii si rolurile impuse
- De ce fratii si surorile sunt deseori blocati in roluri diferite.
- O privire asupra modului in care aceste roluri afecteaza relatiile dintre ei.
- Abilitati care permit fiecarui frate sa devina pe deplin el insusi.
4. Ce faci cand copiii se cearta
- Ce poti sa faci cand apare cearta intre copii ? Cum sa reactionezi adaptat celor patru nivele de intensitate.
- O explorare a efectelor pe care le au strategiile obsinuite de dezamorsare a situatiei.
- O sansa sa exersati abilitatile care reduc furia si motiveaza copilul sa gaseasca propriile solutii.
5. Rezolvarea de probleme cu fratii
- O metoda de a ajuta copiii sa se descurce cu problemele pe care nu le pot rezolva singuri
- O abordare simpla in zece pasi care face adultii competenti sa lucreze sistematic impreuna cu copiii asupra rezolvarii conflictelor.
Organizator: Mind Master
Trainer: psih. Mihaela Zaharia
Cand: 2 mai 2009 (sambata)
Program: 10,00 – 17,00 cu pauza la pranz si doua pauze de cafea
Investitie: 420 ron (tva inclus)
Numar de locuri: intre 6 si 12 (cursul nu se tine cu mai putin de 6 persoane!)
Unde: Bucuresti, sector 1, Str. Av.T. Iliescu nr. 3 – 7, ap. 16 (zona Piata Dorobanti)
Detalii si articole: www.parenting.ro
Inscriere on-line: www.mindmaster.ro (dupa ce te loghezi ca utilizator)
Informatii: mail@mindmaster.ro, tel. 0723 514 999























