Esti pregatit pentru neprevazut?
Iar atunci cand aflam ca altora li se intampla lucruri mai putin placute sau chiar oribile, ii compatimim, ne spunem "Nu stiu ce-as fi facut in locul lor, cred ca e groaznic!" si ne rugam sa nu ni se intample si noua. Insa... daca ni s-ar intampla? Ce-ar fi sa privim in fata lucrurile de care ne este frica cel mai mult ca parinti?
Sigur, nu exista o ierarhie a acestora. In functie de ceea ce credem si de ceea ce am trait pana acum, unele situatii par mai tolerante decat altele. Insa toate aduc cel putin un disconfort sau un soc puternic sau o durere imensa si continua.
O situatie destul de frecventa e cea in care parintii descopera o boala a copilului lor. Unele boli pot fi grave, letale, cum ar fi cancerul, altele pot fi cronice, se poate trai cu ele, dar cu grija, cum ar fi diabetul. Am cunoscut recent o mama care isi pierduse baiatul si am avut singura dovada de pana acum ca se poate trai si cu o asemenea durere in suflet. Sa ma intreb insa daca eu as putea sa traiesc fara copiii mei, imi e imposibil sa imi raspund ca da. Dar poate o astfel de intrebare din cand in cand ne va aminti faptul ca ei sunt daruri pe care le-am primit in viata asta, nu ne apartin, nu noi putem hotari destinul lor, asa ca sa ne bucuram la maximum de ei cat traim.
In alte cazuri insa e mai usor sa ai o atitudine pozitiva, chiar daca situatia traita nu e deloc roz. Am citit recent pe blogul unui tatic prezentarea celei mai mari fetite a lui din cei trei copii pe care ii avea, in care spre final era scris: "Anul trecut am descoperit ca are epilepsie. Asta e. Ce poti sa faci? Orice copil are nevoie de un hobby." Sigur, sa descoperi ca propriul tau copil sufera de o asemenea boala, nu poate fi usor, dar sa ai o asemenea atitudine e de admirat.
Se mai poate intampla sa iti pierzi copilul - la propriu. Cei care au trait asa ceva stiu ca nu e de gluma. Sunt suficiente cateva minute si iti trec prin cap cele mai groaznice scenarii de care ai aflat vreodata la stirile de la ora 17. Asa ca fii cu ochii pe el, invata-i pe ceilalti sa faca la fel, nu presupune ca stie el sa se intoarca sau ca ceilalti oameni sunt de buna credinta, fiindca nu e valabil intotdeauna. Stabiliti ce puteti face in caz ca va rataciti unul de altul, la mall, pe plaja, in oras etc. Daca e mai mare, invata-ti copilul ce are de facut in astfel de situatii - la cine sa se duca sa puna intrebari, unde sa stea sa astepte, sa nu iasa pe usa daca sunteti in spatii inchise. Invata-l numarul vostru de telefon, numele complet si adresa. Daca e mic, poti sa ii scrii numarul de telefon pe pantofi, pe talpa daca rezista sau pe lateral. Sau pe eticheta de la geaca. Asta pentru cazul in care cine il va gasi e interesat sa il si dea inapoi. Daca nu, faptul ca agresorul ii va sti numele mic de pe o eticheta va fi derutant pentru copil si va avea tendinta sa aiba incredere in el fiindca ii spune pe nume.
Pentru cazurile in care copilul este atacat, invata-l sa nu raspunda strainilor, exersati impreuna, in parc, care persoane par dubioase si care nu (la prima vedere macar), invata-l sa faca scandal sa intimideze agresorul, sa aiba incredere in intuitia lui, sa se bazeze mai mult pe frica decat pe politete (de exemplu, daca simte ceva suspect, sa nu intre in lift cu persoana respectiva, mai degraba sa para nepoliticos si sa plece etc). Nu sunt situatii usor de discutat cu copilul, fiindca tu ca parinte ai vrea ca el sa aiba mereu o viata frumoasa, insa nu exista nici o garantie pentru asta, asa ca mai bine il pregatesti delicat, fara sa ii instalezi frica de straini sau de a merge singur pe strada. Multi parinti isi dau copiii la karate pentru a sti sa se apere, insa nu cred ca e suficient fara sa stie cum sa interpreteze semnalele psihologice ale unei situatii potential periculoase.
Alte situatii de nedorit sunt accidentele din casa provocate de copii. Pentru asta e bine sa stie ca doar pasarile si zanele din basme pot zbura, nu si fetitele, oricat ar fi ele de zane, ca dulapurile suspendate nu tin mereu intreaga lor greutate, ca focul poate arde tot, ca geamurile de la usi sau de la dulapuri pot cadea etc.
Un capitol aparte in acest "neprevazut" il ocupa insa sexualitatea propriilor nostri copii.
Da, din pacate copiii pot fi abuzati, violati si maltratati de catre adulti, si cel mai des de catre adultii pe care ei ii cunosc personal. Asa ca invata-ti copilul care mangaieri sunt inofensive si care nu, care parti ale corpului pot fi atinse si care nu, care pupaturi sunt permise si care nu. Invata-l sa se opuna si sa spuna nu daca este invitat la astfel de comportamente. Invata-l sa iti spuna imediat daca se intampla ceva dubios, fara sa ii fie rusine. Si ia-l in serios daca o face. Pe fete invata-le sa evite situatiile potential periculoase si sa "citeasca" semne ca ceva nu e in regula.
Cand sunt mai mari, provocarile tale ca parinte pot fi si altele. Baiatul poate sa te anunte ca el e gay, iar fata ca e insarcinata. Cred ca preferi sa nu te gandesti la asta, dar daca s-ar intampla, ar fi bine sa fii un pic mai pregatit macar la nivel de imaginatie, decat sa fii total socat. Iar daca nu se intampla, sa te bucuri si mai mult ca nu ti s-a intamplat. Recent, citind intrebarea unui baiat de pe un forum, cum sa-si anunte mama ca el e gay, am ajuns sa ma pun in situatia ei. De fapt, ce m-ar durea cel mai mult? Daca ar fi singurul copil, pe mine personal m-ar durea sa stiu ca nu mai exista posibilitatea de a avea nepoti, pentru ca eu imi doresc asta. Apoi faptul ca el nu va avea o viata usoara datorita atitudinii celorlalti, si nici noi ca parinti. Faptul ca as crede ca am gresit undeva in educatia lui, si poate ceilalti ar crede la fel. Si pentru ca eu personal nu consider ca sexul intre persoane de acelasi sex e ceva firesc pentru specia umana. Nici biologic, nici religios, si comportamentul lui ar intra in contradictie cu ideile mele - care ar fi puse serios la incercare. Pentru tine cum ar fi?
Si totusi, aceasta situatie, desi e din ce in mai des intalnita, e totusi mai rara decat cea in care fiica ta adolescenta ramane insarcinata. Si desi pare situatia cea mai putin grava (nimeni n-a murit, nimeni nu e bolnav pe viata, accidentat sau rapit), fiind inca destul de "rusinoasa" la nivel social, reactiile unor parinti sunt total disproportionate. Daca atunci cand ti-a murit un copil, sau ai un copil bolnav, ai parte de toata compasiunea intregii societati, atunci cand ai un copil din flori cu burta la gura - ai parte mai mult de acuzatii, critici, reprosuri, spuse sau nespuse, dar cel mai des inchipuite. Iar acest lucru ii impiedica imens de mult pe parinti sa aiba o comunicare profunda cu copiii lor in acea perioada, ceea ce duce la reactii ce traumatizeaza pe viata copilul si fac sa se rupa pentru totdeauna legatura dintre ei. Asa cum este cazul unei fete de pe site-ul www.parintifaravoie.ro, pe care il reproduc aici cu acordul autorilor:
"M-am tot gandit daca sa va scriu sau nu, dar am citit si celelalte cazuri si cred ca povestea mea poate sa fie de folos celor care sunt interesati de tragediile noastre. Acum 2 ani mi-am inceput viata sexuala alaturi de iubitul meu la care tineam enorm de mult, amandoi iubindu-ne ca pe ochii din cap. Totul era minunat, pana intr-o zi cand am ramas insarcinata. I-am spus si am ramas socata de reactia lui: a zis ca e ok, vom gasi o solutie, dar ca nu stie cum e posibil de vreme ce ne-am protejat, cel putin cand am fost cu el… Nu am fost niciodata in viata mea mai jignita! M-am simtit ultimul om! A ramas ca vom pastra copilul (daca sunt sigura ca e al lui, pentru ca urma sa facem un test de paternitate) si am mers sa le spunem parintilor. Reactia? Parintii mei, fractiune de secunda, m-au tarat afara din casa, m-au dus din palma-n palma, jignindu-ma in continuu la doctor si au platit intreruperea de sarcina impotriva vointei mele (ei ma tineau si doctora imi omora copilul). Parintii lui l-au transferat imediat la alta scoala, iar din toamna s-au mutat la Bucuresti, interzicandu-i sa ma sune sau sa mai aiba cea mai mica legatura cu mine. In prezent sunt eleva de 10 la un prestigios colegiu si nu voi mai putea avea niciodata copii din cauza avortului respectiv. De aproape noua luni sunt angajata cu o jumatate de norma si locuiesc (ilegal) intr-un camin studentesc, departe de cei care mi-au rapit sansa de a fi vreodata mama. Parintii mei ma cauta, isi cer iertare, au pus politia sa ma aduca la ei, dar pana acum n-au reusit - si cu siguranta nu vor reusi - sa ma faca sa uit trauma la care am fost supusa… Din pacate, in Romania orice lucru minunat - ca un copil de exemplu - trebuie strivit fara drept de apel… Cu ce ne deosebim de animalele care-si omoara puii? Cu nimic! Fiti responsabili si incercati pe cat posibil sa intelegeti ca tragedia mea poate fi oricand povestea fiecaruia dintre voi!"
Asa ca, pastrati comunicarea deschisa cu copiii vostri de cand sunt mici pana sunt mari si dupa aceea, discutand in acelasi timp si teme incomode cum ar fi pregatirea lor pentru viata lor sexuala. Efortul si disconfortul de a face acest lucru e mult mai mic decat riscul de a nu o face. Succes!
de Psih. Mihaela Zaharia
Parenting trainer & coach, Mind Master
www.parenting.ro
www.mindmaster.ro
Workshop Parenting.ro: CUM SA FORMEZI UN COPIL AUTONOM SI RESPONSABIL
Ca parinti, in privinta autonomiei copilului nostru, suntem mereu intr-un echilibru dinamic. Fireste, toti ne dorim un copil care sa se descurce singur si sa isi asume responsabilitati, dar in acelasi timp ne-ar placea sa inlaturam noi orice disconfort din viata lui si simtim ca am vrea sa il ajutam cat mai mult si inca ne place sa stim ca el are nevoie de noi ... Si ne trezim astfel intr-un paradox al misiunii noastre de parinte - acela de a ne ajuta copilul sa nu mai aiba nevoie de ajutorul nostru, care starneste o groaza de intrebari.
- Cum sa ne indeplinim nevoia noastra de a fi utili - fara sa sarim in ajutorul lui cand nu e cazul?
- Cum sa ii formam "radacini si aripi" la nivelul abilitatilor si credintelor in potentialul propriu, in timp ce hranim relatia afectiva dintre noi si ramanem apropiati emotional?
- Cum sa implinim potentialul copiilor nostri conform varstei si capacitatilor lor?
- Cum sa fim satisfacuti cand descoperim ca ceea ce faceam acum o luna ca sa il ajutam, acum e inutil fiindca ... stie si singur?
Haideti sa aflam impreuna!
Psih. Mihaela Zaharia - parenting trainer & coach, Mind Master
Obiective:
- Afli cum sa pui intrebari care orienteaza copilul spre solutie
- Stii cum sa transmiti incredere in potentialul lui conform varstei
- Afli etapele unei laude eficiente
- Constientizezi rolurile copilului tau si lucrezi cu ele
- Evaluezi rapid consecintele posibile si il lasi sa experimenteze conform varstei
Beneficii:
- Nu te mai simti responsabil de actiunile copilului tau atunci cand nu e cazul
- Situatiile in care copilul tau are nevoie de ajutor se raresc
- Vei avea mai mare incredere in alegerile pe care le face, chiar cand nu esti de fata
- Devii liber sa iti lasi copilul sa suporte consecinte firesti
- Vei vedea cum copilul tau se dezvolta intr-un ritm mai rapid
DETALII:
Organizator: Mind Master
Data: 23 februarie 2010 (marti) varianta dimineata 9,00 - 12,00 (3 ore) SAU varianta seara 18,00 - 21,00 (3 ore)
Investitie: 150 ron, reducere: 10 % pentru fostii cursanti Mind Master, 50 % pentru al doilea membru al familiei (inclusiv bone)
Numar de participanti: maxim 18
Trainer: psih. Mihaela Zaharia
Locatie: Str. Av. T. Iliescu nr. 7 Piata Dorobanti sector 1 Bucuresti
Detalii si articole parenting: www.parenting.ro
Impresii participanti: http://www.mindmaster.ro/parenting/cursuri/impresii-participanti.aspx
Informatii: mihaela@mindmaster.ro, tel 0725 999 777
