Interviu cu Emilia Crismariu
logoped gradul II, master in logopedie pediatrica
Centrul Logopedic Interscolar Judetean Suceava
Interactiunea timpurie cu parintii constituie momentul in care se planteaza samanta comunicarii.

Procesul de invatare a limbii incepe inainte ca bebelusul sa se nasca. La 24 de saptamani urechea interna s-a dezvoltat si poate auzi bataile inimii mamei, zgomotele de fundal din uter, vocile parintilor si in special a mamei. Inca din uter, fatul este deja pregatit sa invete limba.

Care sunt cele mai frecvente tulburari de limbaj ale copiilor pe care le-ai intalnit?
In practica mea logopedica, cele mai frecvente probleme de limbaj ale copiilor pe care le-am intalnit sunt cele din categoria tulburarilor de pronuntie, in special cele de  tip dislalic. Dislalia este o tulburare de pronuntie care consta in deformarea, omiterea, substituirea, inlocuirea si inversarea sunetelor. In cazurile grave de dislalie, astfel de fenomene se produc si la nivelul silabelor si chiar al cuvintelor. Exemple de silabe inversate: porcatoliu in loc de portocaliu, cerlanea pentru cerneala etc.
Limbajul, in perioada lui de formare, se caracterizeaza printr-o dislalie fiziologica si una defectologica. Dislalia fiziologica se refera la dificultatile de pronuntie care apar la marea majoritate a copiilor, sunt firesti, pasagere, au caracter temporar, nu se fixeaza si nu se mentin dupa varsta de 4-5 ani. Aceste tulburari nu intra in sfera patologicului.
Dislalia defectologica se refera la fixarea tulburarii de vorbire si se caracterizeaza prin pronuntarea defectuoasa a unuia sau mai multor sunete. Ea se manifesta prin omisiuni, substituiri, distorsiuni de sunete sau erori motrice permanente pentru un anumit sunet sau pentru un grup de sunete.
Pentru lichidarea lor este nevoie de un tratament logopedic, pentru ca ele nu dispar de la sine. Sunetele cel mai des afectate sunt cele care au o structura articulatorie mai complexa si anume s, z, t ,s ,j, ce, ci, ge, gi si,mai ales, teribila si buclucasa consoana r care a dat de furca si marelui nostru poet Lucian Blaga. Aceste sunete, neputand fi pronuntate, sunt omise, inlocuite sau pronuntate deformat, cum ar fi: caun in loc de scaun, sase in loc de sase, tasa in loc de casa, tertei in loc de cercei, sirese in loc de cirese, iata sau lata in loc de rata, totos in loc de cocos etc.
O alta tulburare cu care m-am confruntat este balbaiala. Balbaiala reprezinta o tulburare a ritmului si a fluentei vorbirii, in care cursivitatea exprimarii este grav afectata prin aparitia unor blocaje sau a unor spasme puternice, odata cu incercarile de rostire a primelor silabe din propozitii, sintagme sau chiar din cadrul unor cuvinte. Desi nu este atat de frecventa, are implicatii emotionale deosebite. Suferinta nu se vede in oglinda, ci direct in sufletul copilului. La varsta prescolara, odata cu dezvoltarea posibilitatilor de formulare propozitionala pot sa apara repetitii, intreruperi, mai ales cand se folosesc propozitii mai complexe. Aceste disfluente pot conduce la fixarea balbaielii.
In jurul varstei de 3 ani deja se pot diagnostica astfel de copii deoarece acestia poseda un numar redus de cuvinte, pronuntate defectuos, nu pot formula propozitii, la unii si intelegerea este dificila. Intarzierile in dezvoltarea vorbirii pot fi provocate, uneori, de deficiente la nivelul sistemului nervos sau ca urmare a bolilor grave din prima copilarie. Subliniez ca cele mai multe intarzieri in dezvoltarea vorbirii sunt determinate de neglijente educative si de un mediu nefavorabil care sa stimuleze dorinta copilului de a comunica si relationa cu cei din jur.
De asemenea, am constatat aparitia a tot mai multor copii care evita sa vorbeasca in anumite situatii sau in prezenta anumitor persoane. Aici vorbim despre mutismul electiv sau voluntar care apare mai frecvent la copiii hipersensibili si se manifesta printr-o mutenie temporala, partiala sau totala. In astfel de situatii, copiii respectivi refuza sa comunice pe o anumita perioada de timp, numai cu unele persoane, iar cand este mai accentuat, refuzul se extinde fata de toate persoanele. De cele mai multe ori, mutismul electiv este provocat de metode gresite de educatie, de esecuri repetate, de stari de stres care traumatizeaza copilul, de atitudini care il frustreaza.

Exista unii parinti care sunt ingrijorati de achizitiile verbale ale copiilor lor si apeleaza imediat la logoped, de multe ori cand copiii sunt foarte mici sau cand nu e cazul de fapt. Si exista parinti care nu iau in seama tulburarile de vorbire ale copiilor lor, chiar daca dureaza de mult timp iar copiii lor au varste mari, ei pur si simplu le ignora sau le neaga spunand deseori "si cutare a inceput sa vorbeasca la 5 ani si uite ce destept e acum". Care sunt semnele si varsta la care parintii ar fi sfatuiti sa ceara parerea unui logoped?
Cel mai tanar client, adus la o evaluare de mama lui, pentru ca "nu vorbea corect", a fost un copil de 1 an si noua luni. M-am bucurat mult sa descopar un parinte atat de preocupat de evolutia comportamentului verbal al copilului. In acelasi timp am cunoscut o mama care a simtit inca de cand copilul avea cateva luni ca este ceva in neregula in modul lui de relationare si, cu toate ca a semnalat de multe ori medicului pediatru acest aspect, acesta a considerat ca nu este o problema suficient de serioasa si ca isi face probleme degeaba. Din pacate, in acest caz medicul s-a inselat, ulterior copilul respectiv fiind diagnosticat cu tulburare de spectru autist.
Antenele fine ale instinctului de parinte sesizeaza imediat orice semn ca ceva nu este in regula cu copilul. Ceea ce duce insa la amanarea consultarii unui specialist este interventia mecanismelor de aparare (negarea, in special). Explicatii "linistitoare" gen... "Mi se pare mie..." sau "Va creste mare si problema va disparea..." nu fac decat sa se piarda timp pretios si sa fie clar in detrimentul copilului si a evolutiei lui ulterioare.
Daca observati la copilul mic (0-2 ani) absenta raspunsului la sunete, contact vizual redus, absenta zambetului, interes redus fata de persoanele care-l ingrijesc, lipsa ganguritului la sfarsitul primului an, lipsa pointing-ului (nu arata cu degetul) dupa varsta de 12 luni, esecul in insusirea mersului la 15 luni, apoi (la 2-3 ani) folosirea limitata a gesturilor si a cuvintelor pentru a-si comunica nevoile, interes scazut pentru alti copii, joc fara scop, foarte des repetat, vorbirea repetitiva ca un papagal, absenta controlului sfincterian este bine sa consultati un medic neuropsihiatru infantil sau alti specialisti. Daca in perioada 3-5 ani copilul prezinta dezinteres fata de interactiunile sociale, are o vorbire neinteligibila, manifesta dificultati in pastrarea echilibrului, se joaca foarte putin etc, sunt de asemenea semnale de alarma care reclama interventia specialistilor.
O atentie deosebita trebuie acordata copiilor cu nedezvoltarea totala a limbajului, celor cu intarziere in dezvoltarea vorbirii cauzata de deficiente neuro-endocrine, pareze ale muschilor articulatorii, deficiente auditive, malformatii ale aparatului fonoarticulator, instabilitate psihomotorie accentuata etc. In aceste situatii speciale, interventia logopedului chiar de la aceasta varsta, este absolut necesara.
Alte semnale de alarma in ceea ce priveste comportamentul verbal care sugereaza prezenta unei tulburari de limbaj sunt urmatoarele: un copil care la varsta de 4 ani nu pronunta corect sunetele si nu vorbeste in propozitii este considerat a avea dificultati de vorbire, copilul care vorbeste prea repede sau prea rar sau repeta anumite sunete, silabe, cuvinte prezinta tulburari de ritm si fluenta ale vorbirii, copilul care nu utilizeaza corect si eficient fluxul expirator in vorbire, copilul care nu citeste corect, fluent si constient, copilul care omite, inverseaza, substituie, adauga litere si silabe atunci cand scrie sau citeste, copilul cu o voce scazuta, inexpresiva etc.

Cunosc personal oameni de succes in domeniul comunicarii si psihologiei din strainatate care atunci cand au fost mici au fost dislexici. Nivelul lor de inteligenta a fost mereu ridicat insa la scoala au avut dificultati sa invete sa citeasca, preferand alte mijloace de a invata: sa observe ce fac altii si sa faca si ei la fel, sa priveasca la televizor, sa asculte ce vorbesc oamenii sau emisiuni de radio etc. Ulterior au reusit si sa citeasca si au avut contributii foarte importante in domeniul in care lucreaza, dar cu mult efort la inceput.
Se intampla des ca tulburarile de vorbire ale copilului sa ii afecteze succesul scolar, respectiv scrisul si cititul atunci cand incepe scoala? Ce ii sfatuiesti pe parinti sa faca in cazul in care se intampla acest lucru?
Ma bucur ca mi-ai adresat aceasta intrebare. Este o diferenta foarte mare intre perceptia celor cu dislexie in strainatate si ceea ce se intampla la noi. Am inteles ca Studiourile PIXAR angajeaza doar persoane cu dislexie tocmai pentru ca au o perceptie atipica a relatiilor spatiale. Deci persoanele cu dislexie sunt valorizate pentru calitatile speciale pe care le au. Ce se intampla la noi... Sa va dau un exemplu.
Am cunoscut un copil care avea tulburari de scris-citit si care era stigmatizat de oamenii care trebuiau sa-l sustina cel mai mult si anume familia si, mai ales doamna invatatoare. Neintelegand problema reala a copilului respectiv, acesta era amenintat cu repetentia si umilit in fata clasei pentru ca nu stia sa scrie si sa citeasca fiind considerat pur si simplu lenes. Acest copil insa desena pur si simplu minunat si castiga multe concursuri de desen, acesta fiind principalul motiv pentru care doamna nu-l lasa repetent... Din fericire lucrurile au evoluat, informatiile despre aceasta tulburare au patruns in mediul scolar si au determinat o schimbare de atitudine atat din partea familiei cat si a dascalilor. Diagnosticarea dislexiei-disgrafiei se face in clasa a II-a, dupa ce copilul a parcurs toate literele si s-a familiarizat cu deprinderea scris-cititului. Daca se observa dificultati in insusirea scris-cititului, trebuie investigate intr-o prima etapa eventualele probleme de vedere sau de auz ale copilului. Daca nu sunt astfel de probleme si dificultatile de scris-citit se mentin atunci parintii trebuie sa ia legatura cu un logoped.

Care ar fi niste reguli generale pe care parintii ar fi indicat sa le urmeze atunci cand vor sa ii invete pe copiii lor sa vorbeasca?
De exemplu, unii parinti vor sa ii invete pe copiii lor cuvinte noi dar aleg cuvinte grele pentru nivelul, varsta si capacitatea copiilor si apoi se plang sau devin ingrijorati cand acestia nu reusesc sa le rosteasca.
Din primele zile, copilul emite niste sunete, sunete biologice, fara o anumita semnificatie, care sunt de fapt produsul unor reactii organice la stimuli neplacuti. Abia dupa prima luna aceste manifestari fonetice capata un caracter intentional, capatand o anumita semnificatie. Dupa prima luna de viata copilul incepe sa-si "antreneze" organele sale fonoarticulatorii si incepe sa emita sunete care sunt confuze din punct de vedere fonetic. Treptat insa, o serie de miscari elementare, folosite in supt, masticatie, deglutitie sunt modificate, copilul incepe sa emita sunete de tipul consoanelor, iar prin schimbari de rezonanta ale vocii incepe sa pronunte vocalele. Pe langa baita zilnica trebuie sa asiguram bebelusului ceea ce specialistii numesc "baia de limba", chiar daca aceasta se face initial utilizand acea "mameasca sau tateasca" universala. Cand scoate sunete diferite, daca ii vom raspunde in acelasi fel, se va bucura si va continua sa produca sunete ca si cum s-ar juca cu o jucarie noua. La 6 saptamani bebelusul isi indreapta capul in directia din care provin sunetele si are capacitatea remarcabila de a distinge sunetele vorbirii de alte tipuri de zgomote. In legatura cu aceasta capacitate extraordinara s-a demonstrat ca bebelusul, chiar in primele 24 ore de la nastere, poate distinge cuvintele cu sens (substantive, verbe) fata de cele fara sens (prepozitii).
Dupa trei luni, sunetele sunt uneori confuze, dar capata tot mai mult o semnificatie, exprimand o stare de confort sau de disconfort. Pe la 5-6 luni, copiii incep sa repete sunetele provocate de altii, unesc aceste sunete in silabe ce se repeta, repeta aceeasi silaba de 2-3 ori (ma-ma-ma), constituind lalatiunea. Daca exista o atmosfera lingvistica favorabila, progresele in achizitia si intelegerea limbajului sunt foarte rapide. Prin imitatie copilul incearca sa emita tot mai mult emisiunile verbale ale adultului. Daca i se vorbeste, vocalizeaza ca raspuns incercand sa intretina comunicarea. Raspunde prin gesturi la intrebari simple sau la alte gesturi, imita intonatia altora, inceteaza activitatea cand i se spune "Nu".
Primele cuvinte cu sens apar abia spre sfarsitul primului an de viata. Acum folosesc mult mimica, gestul si vocea ca urmare a decalajului care exista intre intelegere si posibilitatile de pronuntie. Centrii creierului care controleaza miscarile fizice se dezvolta mai repede decat centrii vorbirii. Cel mai important gest care reprezinta un salt mental pentru bebelus il reprezinta aratatul cu degetul (pointing-ul). Acest gest este tipic uman. Copilul intelege acest gest doar dupa ce incepe sa mearga de-a busilea si vrea sa atraga atentia asupra unui lucru.
Intre 18 luni si 2 ani se petrece un eveniment deosebit si misterios in acelasi timp: are loc un mare salt mental si bebelusul stapaneste deodata lumea cuvintelor. Este ceea ce specialistii numesc ,,explozia de limbaj". La 22 de luni, la mijlocul exploziei de limbaj, un copil invata un cuvant nou la fiecare 90 de minute; la doi ani stiu 300 de cuvinte si inteleg cam 1000. Atitudinea parintilor fata de copil, modul in care acestia se ocupa de dezvoltarea limbajului influenteaza decisiv evolutia comportamentului verbal. Limbajul simplu si cat mai clar al adultilor contribuie in cea mai mare masura la inlaturarea particularitatilor trecatoare ale pronuntarii determinate de varsta.

Cand fetita mea avea un an si ceva a trebuit sa o lasam o noapte si o zi acasa la fosta ei bona cat timp noi am fost plecati din tara. Cum bona ei nu o mai vazuse de mult timp, am lasat-o cu "dictionarul" scris pe o foaie: "dita" inseamna papuci, "pononi" inseamna pantaloni, "ceai" inseamna lapte (de la "ceai de la Muu") etc. Si acum imi e dor de cuvintele de atunci si o perioada nu am intervenit sa le corectam ca ne erau dragi. Stiu ca multi parinti se distreaza de aceste prime stalciri de cuvinte, dar unii ajung sa le mentina prea mult. Cat e firesc sa le pastrezi si cand e cazul sa intervii sa le corectezi?
Ca logoped ma confrunt deseori cu o atitudine simpatica a unor parinti si in special bunici care ma roaga sa nu-i corectez pe copii, respectiv nepoti pentru ca sunt adorabili prin felul in care vorbesc. Imitarea modului de vorbire infantil si incurajarea pronuntarii deformate a cuvintelor spre amuzamentul celor din jur sunt conduite frecvente pe care incerc sa le descurajez. In loc sa i se ofere un model verbal corect, copilul este derutat si "incurajat" in acelasi timp sa adopte un comportament verbal care-l face ulterior sa devina tinta ironiilor celor din jur.
Dupa ce au loc serbarile de Craciun mai ales, unii parinti vin destul de alarmati la logoped constatand ca vorbirea nostima a puiului lor nu a inteles-o nimeni, nici macar Mos Craciun. Avand in vedere acest gen de situatii ii las pe parinti sa decida singuri asupra acestui aspect.

Cum poate un parinte sa pastreze o stima de sine a copilului ridicata atunci cand el are intr-adevar tulburari de limbaj si face parte dintr-un colectiv (gradinita, scoala) unde se poate compara foarte usor cu altii care vorbesc corect?
Voi da un exemplu la care ma gandesc cu drag ori de cate ori vorbesc despre imaginea de sine a copiilor. Am avut la terapie o fetita foarte draguta care avea pistrui. Fiind ironizata de colegi pentru asta, ea le raspundea mandra: "Mama mi-a spus ca pistruii mei sunt stele pe care soarele le-a asezat pe obrajorii mei pentru a fi mai frumoasa".
Sau as putea sa ajut parintii care au copii cu tulburari de spectru autist cu o definitie data de o fetita de 6 ani care m-a uluit prin profunzimea gandirii ei. In grupa ei venise de ceva timp un copil autist care era integrat cu ajutorul unui psiholog. Am intrebat-o ce parere are despre colegul ei nou. Mi-a dat urmatorul raspuns absolut uluitor "Este un baiat bun ...dar nu are mintea lucrata!"
Am dat aceste exemple pentru a va ajuta sa priviti dinspre copii spre adulti. Ascultati-i activ, acordati-le atentia de care au atata nevoie si saditi-le sentimentul de siguranta si incredere in posibilitatile lor de corectare. In acest fel vor contracara efectele sociale uneori devastatoare pe care tulburarile de limbaj le pot provoca.

Stiu ca exista pe piata carti de logopedie si terapie a limbajului pentru specialisti. Exista si carti pentru parinti (sau articole, site-uri, filmulete) in care parintii sa invete cum sa stimuleze dezvoltarea vorbirii copilului lor prin metode adecvate varstei si care sunt tulburarile care pot aparea astfel incat sa fie atenti la primele semne?
Sunt multe DVD-URI, site-uri utile si carti care se adreseaza parintilor. Iata cateva dintre ele: Seria de dvd-uri Baby Human – Genii in scutece; Dvd-ul Superbebe vorbeste; www.desprecopii.com; Vorbirea, un joc in 2: Introducere in metoda Hanen; http://www.logopedics.info/; www.terapialimbajului.info/; www.autism.ro; http://dislexic.ro.
De asemenea pe www.youtube.com exista filmulete ce pot fi gasite dupa cuvinte specifice: dyslexia, dislalia, dysarthria, fonema s, r, t etc, speech therapy, in engleza, dar si in italiana, spaniola sau germana.

Interviu realizat de Psih. Mihaela Zaharia
Parenting trainer & coach, Mind Master
www.parenting.ro
www.mindmaster.ro
 

Cititi interviul integral in editia tiparita.
Aparut in Business Woman Magazine Nr. 19 - 2010