„Noutatea muzicii vechi”


«Eu cred că m-am născut cântând! Fireşte... e un fel de a spune. Îmi aduc aminte foarte bine că, atunci când vedeam câte un pianist la televizor, îi tot repetam mamei că vreau să cânt la pian. Cred că mă fascina mişcarea degetelor pe clape – poate asta a fost atracţia, adică factorul exterior. Dar anterior „pianiştilor alb-negru” ce au apărut în viaţa mea doar de pe la vârsta de trei ani, eu aveam deja un repertoriu vocal considerabil, şi asta îmi aduc aminte foarte bine. Spre clavecin am pornit în mod indirect încă de prin clasa a II a, cred. Şi asta pentru că, având nişte mâini extrem de mici, doamna profesoară de pian îmi „prezicea” că nu voi putea face o adevărată carieră pianistică. Îmi tot spunea că eu voi cânta la clavecin. Nici nu îndrăzneam să întreb detalii... Dar până la urmă, după vreo cincisprezece ani, aveam să aflu că avusese dreptate. Cred că ştiuse extrem de bine ce spunea. Iar mirarea mea ulterioară a fost cu atât mai mare cu cât în perioada anilor `80, când eu eram eleva dumneaei, nu ştiu dacă exista vreun clavecin în România iar contactele cu străinătatea erau, după cum ştiţi, cvasi-inexistente.» Raluca Enea, directorul artistic al Festivalului de Muzică Veche Bucureşti

Raluca Enea s-a născut în Bacău. Este absol­ventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bu­cureşti, Facultatea de Pedagogie instrumentală – pian, la clasa Prof. Carmen Athanasiu şi Facul­tatea de Interpretare Muzicală, secţia clavecin,la clasa Prof. Ogneanca Lefterescu. În paralel cu studiile de clavecin s-a perfecţionat în domeniul interpretării vocale, urmând cursuri de canto sub îndrumarea Prof. Rodica Crenicean.

 

Începând cu anul 2005 şi-a continuat studiile de clavecin în Germania, în cadrul Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Frankfurt am Main, secţia „Historische Interpretationspraxis”, la clasa Prof. Harald Hoeren şi, ulterior, la Hochschule für Musik und Tanz Köln, la clasa Prof. Ketil Haug­sand.

 

În prezent este doctorand al Universităţii Naţio­nale de Muzică Bucureşti.

A urmat, de asemenea, cursuri de perfecţionare susţinute de Menno van Delft (Olanda), Frédérick Haas (Belgia), Malcolm Bilson (SUA), Ketil Haug­sand (Norvegia) şi cursurile Academiei din Sablé, sub îndrumarea profesorilor Françoise Lengellé şi Howard Crook (clavecin şi canto baroc).

Susţine recitaluri solo şi concerte instrumentale sau vocal-instrumentale alături de formaţiile „Il Gardellino”, „L’Entretien des Muses” şi „Gli Stu­diosi di Sebastiano” şi din anul 2002 este artist liric în Corul Filarmonicii „G. Enescu” din Bucureşti.

 

Din anul 2006 este directorul artistic al Festivalului de Muzică Veche Bucureşti.

 

interviu cu Raluca Enea, directorul artistic al Festivalului de Muzică Veche Bucureşti

 

 

Care este istoria clavecinului?

Cred că dacă mi-aş propune să fac o scurtă descriere a caracte­risticilor şi a evoluţiei clavecinului, aceasta ar ocupa cu sigu­ranţă mult prea mult. Dar, pentru a fi foarte sintetică, aş spune doar că, încă de pe vremea când eram elevă şi studiam pianul, l-am asociat cu imaginea festivă a curţilor regale europene, ceea ce s-a dovedit, mai târziu, a fi destul de corect. Clavecinul este un instrument nobil, capabil de transformări sonore spectacu­loase. După ani de studiu şi mult timp petrecut pe scenă, reali­zezi cât de diferită este sonoritatea unui clavecin pus într-un context solistic de aceea a unuia ce face parte dintr-un ansamblu cameral sau orchestral. Este un instrument ce poate suna, de unul singur, ca o adevărată orchestră, păstrând în acelaşi timp discreţia şi rafinamentul unui efect.

 

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu domeniul muzical, care sunt principalele diferenţe între pian şi clavecin?

Între pian şi clavecin nu prea există asemănări – în afară de faptul că ambele sunt instrumente cu claviatură şi corzi. În rest: modalitatea de producere a sunetului (care în cazul pianului modern este prin lovirea corzii iar în cazul clavecinului este prin ciupirea acesteia), mecanica, parametrii sonori, modul de construcţie, caracteristicile stilistico-interpretative, repertoriul sunt total diferite.

 

Se poate trăi din muzică în România zilelor noastre (acest gen de muzică pe care îl promovaţi inclusiv prin Festivalul de Muzică Veche organizat anual în Bucureşti)?

Depinde. Exclusiv din concerte, în special de muzică veche, cu certitudine, nu. Şi acest fenomen nu este valabil doar pentru România, chiar dacă în vestul Europei putem vorbi despre o activitate concertistică intensă în domeniu. Dar cum trăim într-o societate dinamică, trebuie să ne adaptăm rapid schimbărilor şi să putem trece de la muzică veche la muzică modernă, de la calitatea de interpret la cea de profesor sau de la muzică la alt domeniu. Şi cred că, după tot acest traseu intens, revenirea pe scenă, în faţa clavecinului sau în com­pania unui ansamblu de muzică veche este fascinantă. Şi în felul ăsta poţi trăi foarte bine.

 

Unde concertaţi în Bucureşti, care sunt spaţiile în care au loc evenimente muzicale de acest gen în afara festi­valului?

De cântat am cântat peste tot unde se putea cânta în Bucu­reşti, cred: La Ateneu, la Radio, la Bisericile Lutherană, Anglicană, Italiană, la Catedrala „Sf. Iosif”, în muzee, în săli de teatru, în superbele săli ale Palatului Cercului Militar Naţional, chiar şi în aer liber, deşi nu mă declar prea încân­tată de asta (strict din perspectiva modificărilor termice sau de umiditate ce pot apărea în timpul concertelor şi pot afecta instrumentele). Şi toate aceste spaţii se identifică cu domeniul muzicii vechi, înainte de 2006 – anul primei ediţii a Festivalului de Muzică Veche.

 

Aţi putut identifica un profil al publicului iubitor de muzică veche, de aici şi din lume?

Nu sunt sigură că pot alcătui un portret foarte fidel al ascultătorului de muzică veche. Ceea ce am putut să observ însă este faptul că există şi în acest domeniu un număr mare de „melomani profesionişti”, cum îi numim noi, muzicie­nii, adică oameni cu o solidă cultură în domeniu, persoane ce se află într-o permanentă căutare şi documentare, la curent cu noile apariţii discografice sau literare. Şi este foarte plăcut ca după un concert sau cu ocazia altor eveni­mente culturale să poţi avea un interlocutor în cazul căruia plăcerea de a asculta muzică veche s-a transformat într-o preocupare constantă, ca un fel de „a doua natură”. Şi acelaşi fenomen l-am observat şi în Europa vestică. Acolo însă lucrurile stau puţin altfel, în sensul că cei 30 – 40 de ani de activitate în acest domeniu îşi spun cuvântul, iar nu-mărul audienţilor este mult mai mare, ceea ce e, de altfel, absolut normal. Totuşi entuziasmul mi se pare mai prezent în cazul nostru.

 

Ce îi atrage pe oameni la muzica cultă?

Atracţia către muzica cultă există sau nu. Eu, cel puţin, aşa cred. Iar cei care ascultă acest gen de muzică pur şi simplu nu s-ar simţi bine fără.

 

Cum se dezvoltă interesul pentru muzica de acest fel?

Din perspectiva mea, cred că interesul pentru muzica veche poate fi dezvoltat prin ceea ce mie îmi place să numesc „noutatea muzicii vechi”, adică printr-o abordare mereu nouă, inventivă şi dinamică. Cred că toţi cei ce ne-am ales ca interpreţi acest domeniu suntem conştienţi că muzica veche a secolului XXI nu mai este muzica veche a secolelor XVI – XVII – XVIII. Şi chiar dacă ne place să revenim, până la urmă, noutatea este aceea care atrage iar timpul este cel care ne dictează.

 

Ce rol consideraţi că are muzica în conturarea unei per­sonalităţi? De ce avem nevoie de muzică?

Studiul muzicii, în special studiul unui instrument muzical, este extrem de important. Şi dacă această muncă începe din copilărie, beneficiile sunt cu atât mai mari. Chiar nu îmi propun să atrag pe nimeni către muzică, pentru că eu con­sider că asta trebuie să vină din partea fiecăruia, în mod deliberat. Dar studiul instrumentului, prin conexiunile cerebrale pe care le dezvoltă, poate fi decisiv în evoluţia unei persoane. Şi aş aminti aici doar faptul că, în cazul majorităţii instrumentelor, mâinile îşi dezvoltă un set de reflexe independente ce favorizează mult dezvoltarea ambelor emisfere cerebrale, dar şi pe acela că, nevoiţi să înveţe partiturile pe de rost, copiii îşi dezvoltă spectaculos memoria vizuală, memoria de scurtă şi lungă durată precum şi conexiunile logice şi refle­xele.

 

Aţi studiat o perioadă de timp şi în Germania. Ce a repre­zentat această experienţă în plan profesional şi personal?

Cred că viaţa mea a beneficiat de câteva momente şi persoane decisive pentru ea. Un astfel de moment a fost perioada petre­cută în Germania, care a venit ca o continuare firească a ceea ce învăţasem în şcoală şi în studenţie de la profesoara mea de clavecin, doamna Ogneanca Lefterescu. Studiul clavecinului cu cei trei profesori ai mei: Harald Hören, Glen Wilson şi Ketil Haugsand, precum şi colaborarea, în calitate de corepetitor, cu studenţi ai unor extraordinari profesori cum ar fi Petra Müllejans, concert maestru al Freiburger Barockorchester sau Rainer Zipperling, co-fondator al Cameratei Köln şi membru al Ricercar Consort, au fost pentru mine experienţe, aş spune, fără să exagerez, marcante. De asemenea, lucrul riguros în ansambluri camerale sau orchestrale şi prezenţa săptămânală pe scenă mi-au creat experienţa de concert de care oricare dintre interpreţi are atâta nevoie. Iar asta nu o poţi căpăta la studiu, la masterclass-uri sau la orele de muzică de cameră, ci doar pe scenă!

 

Vă trece prin gând să plecaţi din România pentru a profesa într-o altă ţară? Care credeţi că ar fi avantajele şi dezavan­tajele unei astfel de mutări?

Nu, deocamdată nu am de gând să plec din România. Nu mai sunt doar „eu şi clavecinul”, ci am multe persoane dragi care depind acum de mine. Şi cred că sunt şi multe lucruri frumoase pe care deja le-am început aici şi trebuie să le duc la bun sfârşit.

Plecarea din ţară ar implica prea multe schimbări, şi nu doar în viaţa mea. Nu-mi propun, deci, nimic în acest sens. Iar dacă to­tuşi va fi să plec în altă ţară la un moment dat, sunt sigură că toate se vor aranja de la sine, fără prea multe eforturi.

 

Ce reprezintă pentru un artist de talia dumneavoastră po­sibilitatea de interacţiune cu colegi din alte ţări în cadrul festivalurilor sau al concertelor organizate în diferite colţuri ale lumii?

În afară de plăcerea revederii unor buni prieteni sau de cunoaş­terea unor noi muzicieni şi organizatori de astfel de evenimente, mă simt de fiecare dată foarte bine atunci când pot evolua într-o companie agreabilă şi serioasă, atunci când lucrăm împreună şi punem cap la cap idei sau preluăm şi punem în practică idei ale unor artişti mult mai experimentaţi în domeniu. Este, deci, de fiecare dată un nou moment după care mă întorc acasă cu un nou rucsac de partituri învăţate sau partituri noi, care aşteaptă să fie asimilate.

 

Ce pasiuni aveţi, alături de muzică?

Parfumurile, baletul şi teatrul. Iar dacă prima pasiune mi-o voi putea „exercita”, dacă pot spune aşa, toată viaţa, pentru celelalte două mă voi încadra toată viaţa în categoria spectatorului fidel. În orice caz, pentru teatru nu cred că aş fi avut prea mare talent din cauza firii mele destul de introvertite.

 

Ce vă echilibrează în viaţa de zi cu zi şi vă conferă libertate?

Cred că echilibrul îmi este conferit de familie, de toţi cei dragi ai mei şi de faptul că, după o zi de muncă, am în fiecare seară liniştea şi fericirea de a mă juca şi de a o plimba pe Letiţia, fiica mea. Iar libertatea îmi este conferită de lipsa compromisului, de simplitatea vieţii şi de posibilitatea de a fi şi de a mă expri­ma exact aşa cum sunt eu.

 

Dacă nu ar fi fost muzica, spre ce v-aţi fi îndreptat în plan profesional?

Spre balet, aşa cum am spus şi înainte.

 

Înainte de a fi o profesie, ce a fost muzica pentru dumneavoas­tră?

Cred că eram prea mică pentru a-mi da seama. Iar singura perioadă în care mi-am imaginat că muzica nu ar putea deveni o profesie a fost extrem de scurtă – câteva luni – prin liceu, când începusem să mă pregătesc pentru medicină. Deci, mult prea puţin.

 

Care credeţi că este viitorul muzicii culte?

Cred că va fi audiată cu plăcere în continuare aşa cum a fost şi până acum în spaţiile de concert consacrate. Şi când spun asta mă bazez pe prezenţa publicului la stagiunile de concerte ale marilor instituţii de profil din Europa şi din România şi, nu foarte departe de noi, pe constanţa unui public numeros, prezent ediţie de ediţie la Festivalul „G. Enescu”, cel mai important festival de muzică cultă din Româ­nia. Sala Palatului cu 3000 de oameni în ea, aproape seară de seară timp de o lună, este un fenomen grăitor pentru mine.

 

Medieval Praxis a anunţat deschiderea, în primăvara anului viitor, a primei Şcoli de Muzică Veche din România, care va oferi inclusiv cursuri de clavecin. Ce ne puteţi dezvălui despre modul în care vă doriţi să se desfăşoare cursurile, despre profe­sori, aşteptările personale privind viitorii cursanţi?

Şcoala de Muzică Veche este un proiect pe care îl tratez cu extrem de multă rigurozitate. În primul rând, în prezent lucrăm la realizarea unei baze materiale de foarte bună calitate – instrumente, partituri, înregistrări care să le ofere copiilor o imagine corectă asupra muzicii vechi şi asupra spiritului ei. În scopul achiziţiei acestei baze materiale vom organiza o licitaţie de artă ce va avea loc în seara zilei de 28 noiembrie 2012 la Studioul „Horia Bernea” al Muzeului Ţăranului Român. Este vorba despre o licitaţie în cadrul căreia vor fi puse în vânzare lucrări ale unor foarte importanţi artişti contemporani, cărora le mulţumim pentru genero­zitate şi pentru înţelegerea cu care au întâmpinat demersurile noastre.

Echipa noastră de profesori este una tânără, dinamică, cu multă experienţă de predare şi dedicaţie în lucrul cu copiii. Şi acum, după mulţi ani de recitaluri şi concerte susţinute împreună, a venit vremea să le împărtăşim şi viitorilor mici muzicieni din experienţa noastră, să-i ajutăm să urce pe scenă şi, mai departe, cine ştie, să participe la concursuri, să aibă ocazia unor experienţe care să-i îmbogăţească. Cum văd eu un viitor elev al Şcolii de Muzică Veche? Nici asta nu ştiu să spun prea bine. Dar cred că mi-aş dori să vină cu plăcere la noi la şcoală şi să îi placă muzica. Iar dacă mai există şi dorinţa de a munci, atunci toate condiţiile necesare sunt îndeplinite.

 

interviu realizat de Maria Niculescu


Editia curenta:

 

Parteneri


Revista Business Woman Magazine promoveaza succesul in business, avand drept scop crearea unei comunitati a femeilor de cariera, sau care aspira la o cariera, oferindu-le cititoarelor instrumente utile pentru viata profesionala si sfaturi in viata privata, in acord cu statutul lor social. Reproducerea oricarui material scris sau ilustrativ din orice pagina a site-ului www.businesswoman.ro este posibila numai cu acordul prealabil scris al The Marketer Magazine. Pirateria intelectuala se pedepseste conform legii.
Statistici trafic - StatCounter.com